Cuprul are un rol important în organism, intervenind în constituţia unor enzime oxidoreducătoare (citocromi) şi în formarea globulelor roşii. De asemenea, are influenţă asupra bunei funcţionări a ficatului şi în pigmentare. Carenţa în cupru duce la anemii moderate sau severe care se manifestă prin paloare şi întârziere a creşterii. Necesarul de cupru este de 1 – 1,6 mg/zi la copii şi 1,5 – 2 mg/zi la adulţi. Sursele obişnuite de hrană asigură necesarul zilnic.
Funcții
Cuprul se găsește în ficat, vezica biliară, plămâni și inimă. Acesta este esențial pentru absorbția și metabolizarea fierului, dar și pentru prevenirea artritei, infecțiilor în gât, bolilor cardiovasculare.
Carența
Consecințele deficitului de cupru sunt aceleași ca și în cazul fierului – producția insuficientă de hemoglobină, slăbiciune generală, tulburări de creștere și dezvoltare.
Aport zilnic
Oficial nu s-a stabilit aportul necesar de cupru; se preconizează că organismul are nevoie zilnic de aproximativ 2 mg cupru. Până în prezent au fost înregistrare foarte puține cazuri cu deficiență de cupru.
Surse alimentare
Oleaginoase, semințe de floarea-soarelui, semințe de susan, legume cu frunze verzi, stafide.